Este un mesaj pe care l-am primit pe mail. Habar nu am daca este adevarat sau este doar o "poveste" dar transmite o stare din care TREBUIE sa iesim...

"Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig şi am aprins focul în şemineul din sufragerie...Stau confortabil în fotoliul de piele şi mă uit cu drag la Karinna, fetiţa mea de 4 ani care se joacă împreună cu Hans: Hans este soţul meu şi l-am cunoscut când am plecat definitiv din România, în anul 2005, după ce am terminat facultatea de medicină de la Cluj...
Ne-am cunoscut aici, la Koln , la spitalul la care reuşisem să mă angajez şi a fost dragoste la prima vedere ...Ne-am căsătorit apoi după vreo 2 ani, a venit şi Karinna...
Trăim bine şi nu ne lipseşte nimic...Locuim la periferia oraşului dar locul este minunat, iar căsuţa noastră este aşezată la marginea unei păduri de vis şi chiar dacă trebuie să ne "chinuim" maşinile în fiecare zi ca să ajungem la spital, îmi spun într-una că merită...Brigitte, bona Karinnei este punctuală ca o bavareză originală iar Karinna o indrageşte tare mult...
Mă uit la frunzele care au început să cadă şi apoi la calendarul de perete...Mai sunt 81 de zile până la Crăciun...Crăciunul...Ştiu că vom împodobi un brad superb pe care îl vom aduce din pădurea din spatele casei, ca să nu-i fie frig şi să miroasă a sărbătoare în toată casa! Şi mai ştiu că ne vom vedea cu vecinii noştri, care atunci când ne-am construit casa, ne-au ospătat aproape în fiecare seară...Veneam după turele de la spital, dădeam o fugă să vedem cum avansează lucrările şi ne pomeneam cu ei în curte, luându-ne pe sus, la ei la masă...Mă bucur în sinea mea că se apropie Sărbătorile de iarnă...Poate mă va vizita şi sora mea Jeni care locuieşte în Austria sau poate chiar cealaltă soră, Maria, deşi cred că-i va fi cam greu să vină tocmai din Canada, mai ales că tocmai a născut un băieţel...Mi-e dor de ele şi mai ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, când au plecat şi ele definitiv din ţară...Au vândut casa bunicii iar banii pe care i-au primit i-au împărţit la 3 şi am primit fiecare câteva sute de dolari. Mama a spus că partea ei ne-o dă nouă...Aşa-s mamele...
Mă gândesc să-i cumpăr Karinnei un pui de Setter Irlandez sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care şi-l doreşte incă de anul trecut...Ba nu, am să-i cumpăr lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care s-a tot uitat când am fost împreună la bijutier ca să îmi repar lănţişorul cu diamănţele de care s-a agăţat, când am luat-o într-o zi în braţe, cu toată hotărârea, Karinna...Greu, dar sper să-mi vină vreo idee genială până la Crăciun...
Zâmbesc de una singură, ca proasta şi incerc să-mi alung din minte orice umbră despre trecut...
Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină. Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă. Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei. Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau... Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă. Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu. Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare...
A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei. Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine. Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei. Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci. Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram. N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă... Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii...
84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei... din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică...Şi atunci am ştiut că orice s-ar fi întâmplat, trebuia să plec din România..."

Nu o sa va mai spun o poveste. Un mos rau devenit bun, un mos posac devenit deodata prin gratie divina mosul cadourilor si oarecum vestitorul Sarbatorii celei Mari a Craciunului. O sa va spun lucru despre lucru trait si vazut. Am crezut ca anul acesta ghetutele vor fi goale. Si nu vorbesc de ghetele mele mari si nici ale piticului. Vorbesc de ghete la modul general. Presupun ca multe au fost goale...ca si in anii trecutzi si ca in toti anii. Cert este ca ieri oamenii aveau un amestec de zambet si tristete pe figurile lor, de dulce si amar, de bunatate si neajuns. La noi a fost bine, bine cum nu ne-am asteptat. Bine si frumos poate mai ales pentru ca nu ne-am asteptat la nimic. Au fost din nou cei din jurul nostru care ne-au bucurat sufletele in fel si chip, am avut cate putin din toate si cel mai important puiul de om a realizat(ne place noua sa spunem) ca ceva noua se intampla...ca ceva special se petrece. Si-a molfait ursul, s-a uitat la cizmulitzele cele noi si a batut cat a putut de tare cu tavita de mnacare in canapea. A rupt in bucatele un mos de ciocolata si a incercat sa bage in gura bucatelele de staniol. Noi am primit si sosete si manusi si alte lucruri si am primit din nou cel mai important lucru...caldura si zambetul celor care ne vegheaza , vadit dar mai ales din umbra. Am stiut ca e bine, dar am vazut si tristetea. Si e normal. E greu sa fii complet , total, vesel in realitatea care ne leaga de aceste vremuri nefiresti. E important ca au inceput sa cante din nou colindele. Si poateca un semn de normalitate pentru vremurile ce imi place sa cred ca vor veni a nins . A nins viscolit si s-a linistit. Ieri dimineatza un soare bland stralucea printre crengile imbracate de sarbatoare ale arbustilor si copacilor dn fata blocului nostru. Mosul a venit poate pentru toata lumea cu haina lui alba de nea. revin la ghetele pe care le-am lasat putin la uscat in fata(sau in spatele) pragului (depinde de punctul de vedere). Poate asta ne carcaterizeaza...poate ca suntem o natie de visatori si poate ca asta e lucru care ne va salva. Nu am devenit inca indiferenti. Inca nu au reusit sa ne calce pe grumaz incat sa uitam de datinile noastre...de gesturile bune pe care TREBUIE sa le faci an de an. Da, sunt convins ca asa s-a intamplat. Am vazut semnele unei izbanzi asupra incrancenarii. Am vazut si m-am vazut incrancenat in a oferi momentul de bine, momentul de alint. Da, am asteptat ultima zi in care se mai puteau lua cadorurile de Mos Neculai si am dat buzna in magazine. Multzi au spus cu un zambet ironic:"Are dom'le romanul bani. Cine spune ca o duce rau. Uite si dumneata cat de pline sunt parcarile la supermarket." Si intr-o masura parerea este indreptatita. Ceea ce eu am vazut anul acesta comparativ cu anul trecut este ca momentul dedicat cumpararii cadourilor a fost amanat la maxim. Aseara tarziu, dupa ora 18 parcarile la supermarket-uri erau pline ochi. oamenii aproape fugeau pentru a mai "prinde' ceva. Aseara , cred ca o parte insemnata dintre noi s-au razvratit. Au decis ca nu se vor supune. Si au hotarat ca factura nu va mai fi platita luna aceasta, au hotarat sa amane plata ratei sau a intretinerii si au dat buzna . Au cumparat fiecare dupa posibilitati...dar au cumparat. Sunt convins ca prea multi au fost cei care au cumparat din cee ce nu aveau, dar au cumparat. Si asta e victoria lor, a noastra a unui sistem care incearca din rasputeri sa ne ingenuncheze. Am ajuns "tinetele inflatiei"....si am intors spatele. Si am avut o seara cu prunci emotionati care habar nu au ca desi ei au fost cumintzi, asa cum totzi sunt, era cat pe ce ca Mos Niculae sa nu vina. Nu ar fi inteles de ce ... si intregul sistem de valori si o parte din credinta lor in bine s-ar fi naruit. Dar nu...am refuzat sa ne supunem. Cred ca ieri o mica revolutie a avut loc fara sa ne sinchisim prea tare de acest lucru. Si va mai fi una si la Craciun cand sunt sigur ca datoriile neplatite , datorii care pana la urma nu stiu daca sunt ale noastre sau ale unui sistem impotent, vor aduce bucuria in casele noastre. Si stiu ca si Anul Nou ne va gasi cu ceva, poate mai putin, poate de o calitate ceva mai slaba, dar ceva va fi pe mesele noastre ca un semn al Luminii din Sufletele noastre. Pentru ca eu cred ca atata timp cat vom tine la aceste momente, cat timp Mos Niculae nu ne va pune nuielusa, cat timp Mos Craciun va pune cele bune sub brad, cat timp vom sti sa marcam frumos trecerea Anului , cat timp de 1 Martie le vom da celor dragi martzishoare iar de 8 Martie ne vom imbratisa mamele, fiicele si in general femeile cu adevarat importante din viatza noastra, cat timp la Paste vom ciocni un ou rosu ...ei bine...cat timp ne vom respecta momentele acestea nimeni nu va putea sa ne faca nimic. Datoria externa, inflatia si alte blestematii nu sunt ale noastre. Nici macar datoriile noastre nu sunt ale noastre. Sunt ale lor si bine ar face sa se descurce cu ele. Cat de urat si al naibii ca sincronicitate poate fi ca in ajun de Mos Niculae niste capete patrate, niste haidamaci fara pic de minte. sa stea la sfat daca sa lase mamele sa-si creasca copii si cat timp. Oamenii acestia care la ceas de seara se sfatuiau cum sa faca sa mai taie putin in carne vie trebuiau sa fie acasa .... la casele lor... alaturi de femeile si copii lor ... trebuiau sa se bucure de bucuria lor...trebuiau sa-si imbratiseze parintii , trebuiau sa se bucure pentru faptul simplu al venirii sarbatorilor. Erau insa prea ocupati cu taierile din bugete. Asa ca au pierdut din nou. Si-au pierdut inca putin din sufletul lor. Si flacara aceia mica abia le mai palpaie daca nu s-a stins deja. E bine ca la noi a fost altfel. E bine ca exista ei si NOI. Iar NOI suntem "prosti dar multi". Si Prostia asta a noastra devine deodata o Virtute. Da, ieri am facut Prostia de a decide sa nu-l lasam pe Mos Niculae in strada. L-am adus in casa si l-am omenit. Si bine am facut. Suntem Prostii care nu ne vom plati ratele, suntem Prostii care vor avea restante si mai mari la intretinere , suntem Prostii care vom manca paine cu apa tot anul dar suntem Prostii care ne vom incalzi sufletele cu bucuria pruncilor nostrii, suntem Prostii care vom canta Florile Dalbe si O ce veste minunata si vom bea un pahar de vin rosu, suntem Prostii cu brazi frumos impodobiti si cu cadouri sub el, suntem Prostii care vom ciocni la ora 00:00 un pahar de sampanie cu cei dragi din jurul nostru si ii vom strange mai abitir in brate transmitandu0ne reciproc sentimentul de caldura, dragoste si solidaritate. Si cata vreme vom sti ca acestia suntem NOI...ei nu au ce ne face.

Nu stiu daca atzi intzeles ceva...poate tocmai incrancenarea aceasta a facut ca vorbele mele sa sune ca un scrasnet de dintzi ... dar e un scrasnet a victorie...si asta conteaza.

Sa avetzi Sarbatori Minunate, sa nu uitatzi de Colinde...sa va pregatitzi sufletele de bucuria ce va sa vina. Iar cand va va fi greu si poate vetzi avea senzatia de cadere in genunchi...ingenunchiati si multzumitzi si rugatziva...nu e nimic gresit in asta....va vetzi ridica mai tari decat atzi fost...pentru ca nimic si nimeni din afara voastra nu are ce va face. Si viatza daca vor sa ne-o ia, sufletul ramane al nostru. :)

Nu uitati ca bucuria noastra de acum se impleteste cu nasterea in frig a unui prunc. Si ce fericire a fost atunci...si de atunci incolo...

Am un prieten care se plange in continuu de ceva. Cea mai noua @nemultumire@ a lui este aceea ca oamenii nu mai stiu sa spuna multumesc. Si , in naivitatea si idealismul lui ce parca frizeaza vulgaritatea ar fi vrut sa face ceva pentru a-i face din nou pe oameni sa spuna multumesc. Pe atunci , ideea lui nu mi s-a parut decat unaa lipsita de sens, interes si mai ales fara speranta. M-a scormonit totusi nelinistea lui si a devenit, intr-un fel sau altul si nelinistea mea. Pentru ca asa sunt nelinistile...migreaza...nasc framantari interioare pe care unori nu le poti stapani iar alteori nici macar nu vrei sa le stapanesti. Intrebarea lui este ca si o intrebare a mea: "De ce pasirile se intorc din tarile calde?". Vom mai vorbi despre acest lucru, va promit...acum ...pentru ca am raspunsul meu , poate la fel de ciudat ca insasi intrebarea imi voi expune minima gandire.
Parerea mea, si poate mai bine zis, parerea inconstientului meu este ca nu putem sa mai spunem multumesc . Si e destul de simplu, pentru ca nimic nu ne mai poate multumi. Atunci cand tu nu esti multumit de tine, atunci cand nu mai esti in stare sa-ti zambesti dimineatza in oglinda, cand nu mai poti sa te bucuri de primul pahar de apa pe care il bei, cand iesind din scara blocului sau pe poarta casei nu esti in stare sa te uiti la cer, la soare, la ceata, la ploaie sau orice alta manifestare a naturii si nu poti zambi multumit pentru ca ai marele privilegiu de a admira aceste lucruri absolut incantatoare, cand mergand spre serviciu/scoala etc. nu reusesti sa fii recunoscator si multumit pentru ca ai un serviciu sau un loc in banca de la scoala, atunci cand practic ai uitat de ce traiesti, cand practic ai uitat ce fiinta formidabila esti si cat de mult binecuvantat esti...ei bine...atunci nu mai reusesti sa spui multumesc.
L-am pierdut in fapt pe Dumnezeu, l-am ascuns undeva in strafundurile sufletului nostru, l-am uitat in scara unui bloc ori in sertarul vreunui birou...nu stiu sa spun exact ce am facut dar cel mai sigur este ca l-am pierdut, Atunci cand oamenii uita sa fie oameni, cand copii isi uita parintii , cand parintii uita pentru ce le-au fost daruiti copii, cand oamenii intre ei uita sa se mai iubeasca, sa se mai respecte...cand nimeni nu mai are puterea de a intoarce si celalalt obraz atunci cand primeste o lovitura si nu face decat sa loveasca inzecit mai tare pentru simplu motiv de a nu fi considerat "prost" sau "fraier",,,,cand practic am uitat tot ceea ce un Sfant si un Om care se numeste Iisus ne-a dat o singura invatatura...cea a dragostei si a compasiunii infinite pentru aproapele nostru , indiferent care este acela si cand nu mai reusim sa dam dovada de iubire neconditionata nici macar fata de cei apropiatai noua, atunci cand ne punem in conditie de concurenta si de competitie cu absolut oricinesi raportat la orice...ei bine atunci nu ai cum sa mai multumesti. Nu mai am cum nu numai pentru ca nu mai vrei ci mai mult pentru ca nu mai simti. Si e simplu...ai uita sa iubesti, ai uita sa te iubesti....ti-ai pierdut masura propriei valori si implicit a valorii a tot ceea ce te inconjoara...chipul tzi s-a uratzit deodata, Soarele apare doar ca sa te faca sa te-nadushi iar ceatza itzi creeaza doar angoase...noaptea itzi aduce doar frica, la fel ca si un caine si poate si un paianjen sau o albina. Cum vine iarna incepi sa itzi doresti sa vina mai repede vara iar odata venita vara vrei sa vina iarna....traiesti practic in lumea lui "daca nu ai sapca de ce nu ai sapca, daca ai sapca de ce ai sapca....?" si toate astea de ce? Simplu....ti-ai pierdut increderea si credinta , care pentru mine sunt aproape acelasi lucru, deci l-ai pierdut pe Dumnezeu. Asa ca draga prietene, oricare ai fi tu...daca vrei cu adevarat sa auzi mai mult multzumesc nu ai aproape nimic de facut decat sa multumesti, cu glas tare si vioi, ca si cum ai fi viu , pentru absolut...retine...absolut tot ceea ce tzi se intampla... Poti sa incepi cu lucruri mici, asa cum spuneam...zambeste-ti dimineatza in oglinda si bucura-te de primul tau "partz"...pentru ca sunt multzi oameni care asteapta cu infrigurare acest lucru si nu se mai intampla....zambeste si multzumeste soptit cand iesi din casa pentru ca ai de unde sa iesi si ai unde sa te intorci , pentru ca iesirea...fiecare iesire itzi provoaca unul din cele mai miraculoase lucruri...intalnirea cu cerul, cu pamantul , cu soarele , cu ceatza si cu ploaia...toate aspecte unice si daruri superbe ale unei Divinitati pe care ai uitat-o, ai pierdut-o sau mai rau ai ascuns-o pe undeva, Divinitate care insa nu te-a piredut, nu te-a uitat si tzi se dezvalui in toata splendoarea ei in orice te inconjoara. Si multumeste pentru asta, pentru ca va veni o vreme in care , poate , nu vei mai avea posibilitatea sa faci...desi asta tzine numai si numai de tine. Am avut o imagine,ca sa nu-i spunem revelatie acum ceva timp...suficient de putin ca sa imi revina in minte si suficient de mult ca sa o uit in mod constant....sper sa nu fie considerata o erezie....si daca e asa o sa-mi trag si acest pacat dupa sau impreuna cu multe altele...v-atzi gandit vreodata ca mergem prin Dumnezeu....???? Si sigfur ca asa si este, pentru ca altfel cum credeti voi ca El le-ar putea sti pe toate daca El nu ar fi in toate? Natura, lucrurile si poate cel mai direct puteti observa la plante si animale au o inteligenta specifica .... acel ceva care le face sa existe....si mai mult decat atat sa existe in PACE...ceea ce noi, "fiintele superioare" numite OAMENI am pierdut. Stiti care este singurul lor avantaj? E simplu. Ele NU JUDECA. Ele doar exista...si asta le este suficient...
An deviat cu mult de la subiect ...stiu,,,si patesc asa de ori de cate ori scriu ,,,si cam intodeauna scriu cu sufletul...mi-l astern debunavoie pe o hartie si mai nou , sau deja vechi pe ecranul unui laptop si in varful degetelor ce apasa sacadat tastatura.
Prietene drag, itzi mai spun ceva.... DESCHIDE OCHII ...si vei vedea ca inca sunt multzi oameni care stiu si care spun MULTZUMESC. SI poate vei fi surprins, dar priveste in jur si vei vedea...nu vreau sa dau cu pietre acum....dar vei fi surprins sa vezi ca oameni care nu isi fac neaparat CRUCE in fata Bisericii...a fiecarei Biserici, oameni care nu au nici o nota de distinctie poate...oameni ...putem sa-i numim ORDINARI stiu si spun cu drag MULTZUMESC. Si nu o spun pentru ca itzi multumesc in special tzie, sau altuia sau unei situatii...multzumesc pentru ca asa le este felul, pentru ca inconstient sau poate constient au inteles ca Dumnezeu este pretutindeni si desi nu asteapta nimic de la tine apreciaza cand te vede MULTUMIT si deci atunci cand esti capabil sa spui un real MULTZUMESC. Este MULTZUMESC-ul sufletului tau in fata a tot ceea ce este , si daca vei intzelege acest lucru , cred eu...nu vamai conta deloc, absolut deloc catzi oameni in jurul tau spun multzumesc....i-atzi sufletul ...nu ...nu in dintzi ci in palme si spune Multzumesc....asa cum spui Dumnezeu....pentru ca te aude si zambeste...itzi zambeste...pentru ca asta inseamna ca in sfarsit ai intzeles ceea ce a vrut sa faca si finalmente ti-ai acceptat Darul

Multumesc,
Lemontree

p.s. imi cer mii de scuze pentru cuvintele ce poate nu se inteleg, pentru "tz-ul" acesta enervant ca si pentru "sh-ul" de messenger...daca atzi ajuns sa cititi aceste randuri cred ca nu mai trebuie sa va MULTZUMESC in nici un fel...si nici nu o voi mai face....pentru ca deja atzi aflat ceva....si nu trebuie nici voi sa multzumitzi ci doar sa zambitzi in forul vostru adanc...atunci cand sufletul vostru va sti sa zambeasca...sa stiti ca deja atzi multzumit....

Am urcat in tramvai. Afara era rece, putin prea rece pentru un sfarsit de octombrie, motiv pentru care geamurile tramvaiului erau aburite. M-am asezat pur intamplator, ca de fiecare data, pe un scaun. Si tot ca de fiecare data, cu privirea pe jumatate pierdurta am inceput sa studiez in incercarea de a gasi un ceva de care sa ma agatz pentru a nu adormi. In fata mea pe o bancheta o bunica si un baietel , iar in fata lor(fata in fata) o fetita ceva mai mare decat baiatul. Ea, fetita, scria ceva pe un caiet studentesc. Mi-a pacut sa o studiez...sa-i studiez expresia fetzei, concentrarea , interesul. Isi facea ceva lectii...ramasese probabil putin urma desi toata aparitia ei imi semana a elev foarte constiincios, serios in tot ceea ce face. Pe bancheta din fata bunica sporovaia in soapta cu baiatul(nepotul). La Filarmonica bunica si baiatul s-au ridicat si au coborat. Fetita parea ca nu are nici o legatura cu ei. era atat de concentrata in ceea ce facea incat aproape ca nu a observat cand cei doi au disparut din fata ei. A tresarit totusi in ultima secunda si s-a uita pe geam. A batut. Baiatul s-a apropiat de geam, pe partea cealalta si a pus palma cu degetele rasfirate pe geam. Fata a pus si ea palma cu degetele rasfirate pe partea ei de geam. mainile lor au stat asa o fratiune de secunda. Si-au zambit...un zambet cald si frumos cum rar am vazut...in fapt cum rar am observat.... Apoi usile tramvaiului s-au inchis si incet incet acesta s-a pus in miscare. Fata a ramas uitandu-se dupa fratele ei. Zambea frumos si trist totodata. Il iubea, era fratiorul ei...si el o iubea pe ea. Atat de frumosi mi s-au parut. Si atat de frumosi sunt. Mi-am adus aminte desigur si de mine si m-am gandit la gesturile mele...nu stiu daca au existat dar le-am simtit. M-am simtit in pielea baiatului desigur si am simtit deodata caldura soramii...inima mi-a vibrat fumos din nou...In Piata Unirii a coborat si fata. Se ducea la National. Mi-am adus si eu aminte de Negruzzi, de zilele recei de toamna cand mergeam la scoala, de casa de pe Copou, de aproape toata copilaria. Frumoasa si obisnuita in acelasi timp. La autogara am coborata si eu. Am mers pana la servici gandidu-ma la ei si poate la mine si la noi. Au trecut anii...oare de cate ori a zambit cineva si dupa mine, dupa noi si noi habar nu am avut? Si poate ca acestor zambete le datoram in fapt lucrurile bune care ni s-au intamplat si inca ni se mai intampla.
Era o poveste cu un om foarte bun. Pentru bunatatea lui un Inger a coborat in odaia lui si i-a spus ca Dumnezeu vrea sa-l rasplateasca.Ca este vacant un post de inger, daca si el si-l doreste. Omul a spus ca nu isi doreste postul, ca este o prea mare cinste pentru el si ii este teama ca nu ar putea onora o astfel de pozitie. Apoi i s-a spus ca i se poate da calitatea de Profet de Invatator. Lumea atunci ar gravita in jurul lui si ar asculta c nesat spusele lui, Ar avea posibilitatea de a face Lumea mai buna. De a o conduce pe o cale de lumina. Omul a refuzat la fel de modest si acest lucru si aceasta lucrare prea mareata pentru el. Ingerul a ramas incurcat . Omul a tunci a spus:
- Vreau sa pot face bine in aceasta lume dar sa nu stiu ca l-am facut. Sa nu mi se multumeasca pentru asta. Nu am nevoie de titluri, nu imi trebuie nimic decat sa pot face bine, sa pot vindeca oamenii de bolile lor trupesti sid e bolile sufletului fara insa sa stiu acest lucru. Ei bine, aici lucrarea Divina a fost extraodinara. Omului i s-a dat harul ca toti cei ce se apropie de umbra lui atunci cand umbra ii cade in spate sa se vindece de toate cele rele ale trupului sau sufletului . Si asa a fost iar omul nostru nu a stiut niciodata cand a facut binele....
Nici noi nu stim cat bine ne-au facut aceste zambete si nici cei care ni le-au daruit, asa pe la spate, poate nu cunosc efectul. Au facut-o din suflet si intreaga energie pura degajata de acel zambet de acea simtire ne-a protejat pe noi, si inca ne protejeaza...
Zambiti, daruitzi energia voastra pozitiva celor din jurul vostru, incarcati-i, si ca efect imediat, desi nu cereti asta, va veti simti si voi mai bine si mai cald.

Cu drag,
Lemontree

Despre ceai cu suflet

Imi torn incet apa peste frunzele uscate de ceai. Aburul fierbinte se ridica instantaneu si imi invaluie fata. O senzatie fierbinte urmata de una rece relaxanta. Apoi mirosul, mirosul aspru si in acelasi timp fin, mirosul campului ce se uneste cu norii in zare la un apus pe care doar vechile campii ale Chinei sau sesurile aproape sterpe de la poalele Himalayei le-au vazut. Ma cufund in fotoliu si privesc in licarirea lumanarii cum se ridica aburul fierbinte din cana precum un duh din lampa fermecata. Cred ca acum pot sa-mi pun o dorinta...inchid ochii si dorinta s-a implinit deja...Trec astfel 2-3 minute in care atat eu cat si licoarea ce se prepara ne pregatim pentru intalnirea noastra de cuseara . Zambesc, cu ochii pe kumatate inchisi ma aplec spre masuta mica din lemn de nuc (piesa de muzeu mostenire de familie) . Cu degetul aratator mangai usor toarta canii...e umeda, o umezeala rece in spatele careia iradiaza o dogoare pasionala. Ridic usor infuzorul si un jet de aer fierbinte imi invadeaza mana. In mod normal ar fi trebuit sa tip de durere, dar sunt pregatit. Totul face parte din ritualul meu , din intalnirea de cuseara. Zambesc si pun infuzorul deoparte pe capacul canii de ceai. In drum o picatura de licoare cade pe sticla mesei ca o lacrima. O sterg cu dosul degetului mic precum lacrima unei femei indurerate fara motiv. Se schimba melodia. Si se aude placut Buenavista Social Club cu al lor de acum celebru Chan-Chan:"De Alto Cedro voy para Marcan/Llego a Cueto, voy para Mayar/El cario que te tengo/No te lo puedo negar/Se me sale la babita/Yo no lo puedo evitar...".Zambesc din nou...habar nu am ce legatura are Cuba cu ceaiul , dar stiu ca amnadoua se potrivesc cu Starea...merg de minune...o mana invizibila pare ca potriveste piesele acestei seri perfect obisnuite si atat de normal de minunate si de calde. Mana imi revine la cana de ceai. Ridic cana cu totul purtata pe farfurioara de portelan. Mana imi tremura usor si un fir de lichid se prelinge pe cana. Atinge farfurioara si se adaposteste sub cana. Zambesc din nou. Ma rezem din nou de spatarul fotoliului. Privesc direct in flacara palpainda a lumanrii. Tremura ea sau clipesc eu? Un joc al relativitatii pe care nu incerc sa mi-l explic. Ridic cana pana la nivelul barbiei . Aburul inca fierbinte ma mangaie si imi deschide toti porii. Clipesc din nou. Inchid ochii instinctiv, usor imi apropii buzele de marginea canii si sorb....cativa mililitri delichid imi invadeaza gura si imi ard limba. Tot instinctul face ca fluidul sa-si continue traiectoria. Aluneca pe gat, pe esofag si imi blocheaza pentru un moment respiratia. Momentul revelatiei ar putea spune unii. Ochii raman inchisi si placerea invadeaza toata fiinta. Suntem acum contopiti...o farama de ceai cat tot Universul si un univers al sufletului ce isi astepta momentul de curgere lichida spre seara albastra. Nimic nu mai este necesar, totul este atat de complet incat nici macar un cataclism de proportii galactice nu ne-ar putea tulbura. E ceaiul sufletului meu sau sufletul ceiului meu. Spuneti-i cum doriti...ceea ce va doresc si dumneavoastra.

Cu drag,

Lemontree